Palatul Mogoșoaia... palatul culturii naționale :: 12 ianuarie 2019 - mklasica :: muzica clasică în România 
mklasica
MKLASICA
UN PROIECT MKLASICA MELOS
CLASIC E MODERN


ARTICOL MUZICĂ CLASICĂ

Palatul Mogoșoaia... palatul culturii naționale :: 12 ianuarie 2019




Sâmbătă 12 ianuarie 2019, de la ora 16, Ziua Culturii Nationale va fi marcată în spațiile Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia printr-o serie de evenimente de mare atractivitate: recitaluri de poezie și muzică, expoziții de fotografie și pictură, lansarea publicației culturale ArhiTur și inaugurarea noului pian de concert Steinway.

La evenimentul organizat de Primăria Municipiului Bucuresti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncovenesti și Asociatia Pro Valores, participă mari nume ale artei românești: actorii – Lamia Beligan, Irina Ungureanu și Ionuț Kivu, Ansamblul Musica Viva, pianista Oxana Corjos, pictorul Valeriu Paladi, artistul fotograf Cristian Gache.

La ora 16, în Sala Scoarțelor va avea loc spectacolul “Din valurile vremii”, susținut de actorii Irina Ungureanu, Ionuț Kivu și pianista Oxana Corjos. Aceștia vor îmbina versul eminescian cu armoniile imaginate de: Bach, Debussy, Șostakovici și Chopin.

Traseul cultural va continua la Foișor, de la ora 16,30 cu vernisajul expoziției de fotografie „Povești fără nume”. Autor Cristian Gache.

La ora 17, în palat va fi vernisată expoziția de pictură “Imagini concrete” de Valeriu Paladi. Acest regal plastic va fi urmat, de la ora 17,30, de prezentarea publicaței culturale ArhiTur, creată în cadrul proiectului „Locuri ale memoriei Marelui Război”. Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, în cea de-a doua sesiune de finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale dedicate aniversării Centenarului României (1918-2018) și a Primului Război Mondial.

Seara se va încheia de la ora 18, cu un recital intitulat “Eternul Eminescu”, susținut actrița Lamia Beligan și ansamblul Musica Viva, alcătuit din pianista Andreea Butnaru și violoncelistul Florin Mitrea. Aceștia propun un spectacol deosebit de poezie și muzică, în care versurile lui Mihai Eminescu se vor împleti cu sonorități create de: George Enescu, George Ștephănescu, Paul Constantinescu și Doru Popovici. Vor fi aduse în atenție, pentru prima dată, forme incipiente, inedite ale versurilor eminesciene. Lamia Beligan vă invită în laboratorul de creație al poetului și reface drumul parcurs de Eminescu, de la idee la marea creație, dezvăluind formele care au intermediat Glossa, Scrisoarea I, Icoană și privaz, etc.

Accesul este liber, în limita locurilor disponibile, pe baza înscrierii în prealabil la adresa de email: madamirea@gmail.com.
Amănunte pe: www.asociatiaprovalores.ro

Organizatori: Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului și Asociaţia Culturală “Pro Valores”.
Parteneri culturali : Pro Contemporania, The Culture Hub
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Bucureşteni.ro, Calendar evenimente, Observator cultural, Agentia de carte, Radio Trinitas, JurnalMM.ro, mediaTRUST, RomâniaTV, Liternet.ro, mklasica.ro.


Autor:



Citiţi şi alte articole muzică clasică

stiri icon

Ştiri muzică clasică


În perioada 28 - 30 martie va avea loc unul dintre cele mai importante evenimente academice ale anului: Conferința European Platform for Artistic Research in Music (EPARM). Aceasta este găzduită de Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și organizată în parteneriat cu Association Européenne des Conservatoires, Académies de Musique et Musikhochschulen din Bruxelles (AEC). Pe parcursul celor 3 zile dedicate evenimentului sunt așteptați să participe numeroși artiști interpreți și cercetători, exponenți ai instituțiilor de profil din Europa.
2019-03-21

În perioada 31 martie – 8 aprilie 2019, doi dintre cei mai importanţi şi apreciaţi muzicieni români, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare, vor desfăşura un turneu inedit intitulat „Românesc 100%”.
2019-03-19

Citiţi şi alte ştiri muzică clasică

concerte icon

Concerte muzică clasică


Eveniment: Concert simfonic - 100% Mozart
Unde: București, Sala Radio
Când:


Eveniment: Concert simfonic
Unde: Satu Mare, Sala Filarmonicii
Când:


Eveniment: Concert vocal simfonic
Unde: Arad, Sala Palatului Cultural
Când:


Vizualizaţi toată agenda de concerte muzică clasică